Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Ceremonia a început cu intonarea Imnului Național al României, urmată apoi de prezentarea semnificației Zilei Naționale de către colonelul Dan Șuta, reprezentantul național al contingentului românesc din Afganistan, în fața a peste 50 de militari români ce desfășoară misiuni în capitala afgană și a unei numeroase asistențe internaționale.
În discursul său, generalul Petraeus a evocat memoria eroilor români căzuți la datorie pe parcursul celor aproape nouă ani de participare a trupelor românești în Afganistan, eforturile susținute ale militarilor români ce desfășoară misiuni în sudul Afganistanului și în provincia Kabul, precum și contribuția semnificativă pe care aceștia o aduc, zi de zi, la îndeplinirea misiunii ISAF.
"Aș vrea să profit de această ocazie și să adresez tuturor militarilor români din Afganistan un sincer multumesc! Mulțumesc pentru contribuția deosebită pe care dumneavoastră și țara dumneavoastră au avut-o și continuă să o aibă în Afganistan", a spus generalul Petraeus.
Comandantul ISAF a subliniat, totodată, profesionalismul militarilor români alături de care a participat în misiunile din Bosnia și Herțegovina, din Irak și, în prezent, Afganistan, prezența acestora în punctele cele mai fierbinți de pe glob alături de aliați dovedind, o dată în plus, caracterul de aliat de încredere al României în cadrul NATO.
Generalul Petraeus a încheiat menționând faptul că "suntem în mijlocul unei lupte dure, iar ceea ce urmează va fi în continuare dificil, însă angajamentul ferm al unor țări din cadrul ISAF, precum România, și al militarilor săi fac ca această misiune să poată fi dusă până la capăt".
Biroul de presă