Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul Gabriel Oprea a evidențiat contribuția părții chineze la întărirea legăturilor dintre România și R.P. Chineză, în special în dezvoltarea relațiilor militare, concretizate în realizarea majorității activităților prevăzute în planul bilateral de cooperare.
"Prietenia de durată dintre țările noastre, materializată în colaborarea în domeniile politic, economic, cultural și științific, precum și mecanismele de cooperare bilaterală dintre cele două armate ne dau garanția că putem acționa împreună pentru transformarea armatelor noastre, pentru a găsi soluții adecvate provocărilor lumii contemporane și a contribui, astfel, la securitatea globală", a arătat ministrul Gabriel Oprea.
Trecând în revistă aspectele practice ale cooperării militare bilaterale, ministrul român al apărării și-a exprimat aprecierea pentru înființarea, la București, a laboratorului de învățare a limbii chineze, primul de acest fel din Europa, urmare a donației făcute de partenerul chinez și intenția de transformare a acestuia, în viitor, într-un Centru Regional.
Desfășurarea în comun a exercițiilor la nivelul unor subunități din Forțele Terestre, extinderea colaborării dintre institutele militare de studii strategice, precum și continuarea schimburilor de experiență pe tema evoluțiilor din mediul internațional de securitate, au fost unele din domeniile identificate de cei doi miniștri pentru întărirea relațiilor militare româno-chineze.
În cadrul convorbirilor, ministrul român al apărării a reliefat experiența Armatei României în teatrul de operații din Afganistan, arătând că participarea la misiunea ISAF din această țară reprezintă, în pofida constrângerilor financiare, prioritatea noastră operațională.
Ministrul Liang Guanglie a exprimat, la rândul său, satisfacția cu privire la evoluția relațiilor politico-militare dintre România și R.P. Chineză, dezvoltate în cei 61 de ani de relații diplomatice între cele două țări, bazate întotdeauna pe încredere reciprocă. Ministrul chinez al apărării a manifestat interes față de experiența Armatei României și a subliniat importanța cooperării bilaterale, inclusiv în domeniul instruirii în comun a trupelor, cum este exercițiul "Friendship Action 2010" desfășurat în prezent cu vânătorii de munte români și aflat, anul acesta, la a doua ediție.
Tot joi, 11 noiembrie, ministrul Gabriel Oprea s-a întâlnit, la sediul Ministerului chinez al Apărării Naționale, cu vicepreședintele Comisiei Militare Centrale, generalul Guo Boxiong. Cu acest prilej, au fost trecute în revistă aspecte ale relațiilor bilaterale dintre cele două țări, cu accent pe cele militare.
De asemenea, ministrul apărării naționale l-a vizitat joi pe sergentul (r) Daniel Porumb, internat la Institutul Medical Neurologic "Hongtianji", pentru tratament de specialitate. Ministrul Gabriel Oprea a discutat cu Daniel Porumb și cu mama acestuia, încurajându-i să aibă încredere în tratamentul aplicat în această clinică de neurologie. "Ești un adevărat simbol pentru noi și meriți tot respectul pe care ți-l poartă camarazii din Armata României pentru curajul și dăruirea cu care ai îndeplinit misiunile încredințate. Te asigur că vom fi întotdeauna lângă tine", i-a spus domnul Gabriel Oprea sergentului Porumb.
Totodată, ministrul a discutat cu medicii chinezi și le-a mulțumit pentru grija pe care o acordă militarului român. Daniel Porumb i-a spus ministrului că simte o ușoară îmbunătățire a stării de sănătate, după aplicarea primelor proceduri medicale, că este în continuare optimist, mulțumindu-i pentru vizita la spital și pentru sprijinul acordat în facilitarea internării în acest spital de renume. Pe 25 octombrie a.c., de Ziua Armatei României, ministrul apărării naționale i-a conferit lui Daniel Porumb cea mai înaltă distincție militară "Emblema Onoarea Armatei României". La finalul vizitei în R.P. Chineză, ministrul apărării naționale îl va vizita din nou pe sergentul Porumb.
În zilele de 12 și 13 noiembrie, ministrul Gabriel Oprea va participa la exercițiul de instruire româno-chinez "Friendship Action 2010", care se desfășoară în localitatea Kunming, provincia Yunnan, și va discuta cu militarii plutonului de vânători de munte despre condițiile de instruire alături de partenerii chinezi.
Biroul de presă