Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Ministrul Oprea și amiralul Marin au discutat cu cei doi militari și cu medicii care îi tratează, asigurându-se că starea de sănătate a acestora evoluează favorabil și că beneficiază de cele mai bune condiții de îngrijire. De asemenea, le-au urat militarilor însănătoșire grabnică și să se întoarcă acasă, la familiile lor, cât mai curând.
Căpitanul Daniel Bâlsanu a fost diagnosticat cu contuzii și traumatisme minore, iar maistrul militar Marius Nazare a fost diagnosticat cu contuzii, traumatisme și arsuri pe 10 la sută din suprafața corpului. În prezent, starea de sănătate a militarilor răniți este bună.
Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central continuă procedurile de monitorizare și administrare a tratamentului adecvat celor doi militari.
* * *
Căpitanul Daniel Bâlsanu și maistrul militar clasa a IV-a Marius Nazare au fost răniți, iar alți 12 militari din cadrul Forțelor Aeriene și Forțelor Navale au decedat în catastrofa aviatică de luni, 5 iulie, când o aeronavă AN-2, aparținând Școlii de Aplicație pentru Forțele Aeriene "Aurel Vlaicu" din Boboc, s-a prăbușit pe aerodromul Tuzla.
O comisie de investigație tehnică, numită prin ordin al ministrului apărării naționale, cercetează împrejurările producerii acestei catastrofe aviatice.
Biroul de presă