Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Sergentul major Dan Ciobotaru și caporalul Paul Caracudă executau o misiune de luptă pe autostrada A1 Kabul-Kandahar. La aproximativ 30 de kilometri de Qalat, autovehiculul de tip HUMVEE în care se aflau a fost atacat cu un dispozitiv exploziv improvizat, acționat de la distanță. În urma deflagrației, cei doi militari și-au pierdut viața.
Sergentul major Dan Ciobotaru, promoție 2007, avea 28 de ani și era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 1996, era căsătorit și avea doi copii.
Ministrul apărării naționale a acordat gradul de sublocotenent post-mortem celor doi militari care și-au sacrificat viața sub culorile Drapelului național, săvârșind acte de devotament excepțional în timpul executării misiunii în teatrul de operații din Afganistan. De asemenea, ministrul apărării a înaintat Președintelui României propunerile de decorare a sublocotenenților post-mortem Dan Ciobotaru și Paul Caracudă cu Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război.
Ministrul apărării naționale Gabriel Oprea și șeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin, își exprimă profundul regret pentru pierderea vieții celor doi camarazi și sunt alături de familiile greu încercate.
Biroul de presă