Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
De Ziua Armatei, o delegație a SMG i-a vizitat pe militarii români din Afganistan
O delegație militară condusă de generalul-maior Alexandru Rus, șeful Direcției operații a Statului Major General, a efectuat, în zilele de 25 și 26 octombrie, o vizită în teatrul de operații din Afganistan, în provincia Zabul.
Membrii delegației s-au întâlnit cu militarii Batalionului 280 Manevră dislocați în zonă și au discutat despre modul de executare a misiunilor, precum și despre starea de funcționare a tehnicii și echipamentelor. De asemenea, membrii delegației s-au informat despre cum acționează Echipele Operaționale de Consiliere și Legătură (OMLT).
Comandantul Grupului de luptă româno-american, locotenent-colonelul Iuri Tănase, și comandanții celorlalte structuri au raportat că starea moralului efectivelor este foarte bună, militarii fiind pregătiți și motivați pentru îndeplinirea misiunilor.
Totodată, membrii delegației au avut întrevederi cu locțiitorul comandantului Brigăzii 52 Stryker, locotenent-colonel Karl Slaughenhaupt, cu șeful Echipei Provinciale de Reconstrucție, locotenent-colonel Andrew Veres, cu comandantul Brigăzii 2 ANA, general maior Jamalludin Sayed Mohammed, și cu guvernatorul provinciei Zabul, Mohammed Ashraf Nasseri. În timpul convorbirilor, au fost abordate aspecte ale evoluției situației de securitate din aria de responsabilitate și ale modului în care se realizează cooperarea cu batalionul românesc de manevră. Guvernatorul provinciei a apreciat relațiile speciale cu militarii români și a evidențiat buna cooperare cu personalul batalionului.
Comandantul ISAF le-a mulțumit militarilor români pentru modul exemplar în care-și îndeplinesc misiunile
La 26 octombrie, delegația militară a Statului Major General a vizitat Baza Înaintată de Operare (FOB) Mescall, unde sunt dislocați militari români.
În aceași zi, comandantul ISAF, generalul american Stanley McChrystal, a vizitat FOB Mescall. Comandantul batalionului și comandantul companiei i-au prezentat generalului McChrystal situația de securitate din aria de responsabilitate și misiunile militarilor români. În timpul vizitei, comandantul ISAF a discutat cu oficialitățile române și cu militarii aflați în FOB Mescall.
"Vă mulțumesc pentru modul exemplar în care vă îndepliniți misiunile, pentru că sunteți alături de populația Afganistanului și pentru sprijinul acordat", a declarat generalul McChrystal în timpul discuțiilor cu militarii români.
Comandantul ISAF și comandantul Grupului de luptă româno-american, împreună cu o patrulă a militarilor români, au executat o misiune în aria de responsabilitate.
Biroul de presă