Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Deschiderea oficială a primei ediții a Expoziției de tehnică navală Naval Defense Exhibition - Constanța 2009
La festivitatea de deschidere au fost prezenți consilierului prezidențial Iulian Fota, locțiitorului secretarului de stat pentru armamente, generalul de brigadă dr.ing. Cătălin Moraru, șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Dorin Dănilă, și a altor personalități militare și civile.
Expoziția de tehnică navală Naval Defense Exhibition - Constanța 2009, care se desfășoară în perioada 14-16 august, a reunit la standuri 55 de firme renumite din România, Germania, Statele Unite ale Americii și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care prezintă stadiul actual de dezvoltare a unor echipamente și capabilități militare navale, precum și tehnică și sisteme de securitate.
Ministerul Apărării Naționale, structură coorganizatoare a acestei manifestări, prin Departamentul pentru armamente și Statul Major al Forțelor Navale, aduce în atenția specialiștilor: realizări tehnice, demonstratoare tehnologice și prototipuri, rezultate ale cercetării științifice desfășurate în cadrul Agenției de Cercetare pentru Tehnică și Tehnologii Militare, dintre care se evidențiază: "Laboratorul mobil pentru determinarea câmpului acustic și hidroacustic la bordul navelor", soluție tehnică care vine în sprijinul forțelor navale și "lovitura antiaeriană de calibru mijlociu cu submuniții cinetice și sistem de programare a focosului pentru dotarea navelor de suprafață", proiect de cercetare științifică dezvoltat de Academia Tehnică Militară, precum și oferta educațională prezentată de specialiști ai Statului Major al Forțelor Navale, Direcției Management Resurse Umane și Universității Naționale de Apărare "Carol I".
Biroul de presă