Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Militarii români raportează: "Irak - misiune îndeplinită!"
Alături de președinte, la evenimentul care a marcat încheierea oficială a operațiunii IRAQI SUNSET pentru militarii români, au fost prezenți în Irak ministrul apărării naționale, Mihai Stănișoară, șeful Statului Major General, amiral dr. Gheorghe Marin, precum și oficialități militare și civile americane și irakiene.
Cu această ocazie, președintele Băsescu a decorat Drapelul de luptă al Batalionului 26 Infanterie - "Scorpionii Roșii" - cu Ordinul "Virtutea Militară" în grad de Ofițer, cu însemn de război, pentru militari, "în semn de recunoștință și apreciere pentru înaltul profesionalism dovedit în procesul pregătirii de luptă, cât și pentru îndeplinirea, cu devotament, a misiunilor încredințate în teatrul de operații din Irak, pentru promovarea unei imagini profesioniste a Armatei Române".
Adresându-se militarilor români, președintele Traian Băsescu a declarat: "Luptând în Irak, ați făcut un enorm serviciu României. Ați consolidat politica externă a statului roman, iar la nivel politic ați transformat vorbele în fapte. Pentru ce ați făcut pentru România, vă mulțumesc, vă doresc întoarcere grabnică acasă și vă asigur de toată dragostea mea și a poporului român.
Dumnezeu să vă ajute!".
Pentru curajul și spiritul de sacrificiu, dăruirea și inițiativa dovedite pe câmpul de luptă, ministrul Mihai Stănișoară a oferit Emblema de Merit "În Slujba Păcii", clasa I, generalului de brigadă Cătălin Tomescu, locțiitorul pentru planuri, politici și evaluări al șefului J5 în Comandamentul Forței Multinaționale din Irak, și Emblema de Onoare a M.Ap.N., căpitanului Radu Puchiu, plutonierului-major Florea Sas și caporalului Adrian Belei, din cadrul batalionului.
Șeful SMG, amiralul Gheorghe Marin, a oferit Emblema de Onoare a Statului Major General comandantului Batalionului 26 Infanterie, locotenent-colonel Gabriel Toma, și unui număr de șase ofițeri și subofițeri.
Fiecare dintre militarii români a primit drept cadou personal din partea președintelui câte un briceag pe care se află înscrisurile "Irak 2009" și "Oferit de Președintele României".
Militarii batalionului i-au oferit și ei președintelui Băsescu ultimul drapel al României arborat în campul din Tallil, ca un gest simbolic al încheierii misiunii din Irak. "Am să păstrez acest steag, la mine în birou sau în sala CSAT. Până atunci, dați-mi voie, să-l păstrez acolo unde l-ați purtat și dumneavostră pe timpul misiunii, adică la inimă", a spus președintele Băsescu, primind drapelul coborât de pe catarg.
La finalul activității, "Scorpionii Roșii" au luat masa de prânz alături de președinte, de ministrul apărării naționale și de șeful SMG.
* * *
România a participat, începând cu iulie 2003, la eforturile internaționale pentru stabilizarea Irakului, atât în cadrul Forței Multinaționale (MNF-I), cât și în cadrul misiunii NATO de instruire a forțelor de securitate irakiene (NTM-I). Structurile dislocate pentru operația IRAQI FREEDOM (iulie 2003 - decembrie 2008) au fost: un batalion de infanterie (12 rotații), personal de stat major și legătură, structuri de informații, un detașament de geniu, un detașament medical și un detașament de poliție militară. În faza inițială au acționat 838 de militari, ajungând în prezent la 365. Continuarea participării cu forțe după 31 decembrie 2008 a fost stabilită prin Memorandumul de Înțelegere între guvernele României și Republicii Irak, până la 31 iulie 2009.
Valoarea totală a fondurilor cheltuite din bugetul M.Ap.N. de la începutul misiunii până la 31 decembrie 2008 este de 334 milioane lei.
Biroul de presă