Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Generalul-locotenent prof. univ. dr. Teodor Frunzeti este noul comandant (rector) al Universității Naționale de Apărare "Carol I"
La activitate au participat secretarul de stat Viorel Oancea, șeful Departamentului pentru politica de apărare și planificare, amiralul dr. Gheorghe Marin, șeful Statului Major General, oficialități militare, precum și atașați ai apărării acreditați la București.
Generalul-locotenent Frunzeti a spus, cu acest prilej, că revine cu plăcere în Universitatea Națională de Apărare "Carol I", instituția în care a parcurs toate treptele unei cariere didactice, de la lector la profesor universitar conducător de doctorat.
Generalul Frunzeti este doctor în științe militare și politice, a absolvit diferite forme de pregătire în țară și străinătate, dintre care amintim Colegiul de Comandă și Stat Major al SUA, Colegiul de Apărare al NATO de la Roma, Cursul Internațional de Transformare a Apărării, Monterey, California, și a semnat numeroase cărți cu tematică militară și articole de specialitate și comunicări științifice.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării Naționale