Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Ziua Armistițiului, sărbătorită la București
Ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, secretarul de stat Corneliu Dobrițoiu și directorul adjunct al Statului Major General, generalul-maior dr. Ioan Ciupei, au participat marți, 11 noiembrie, la ceremonia oficială prilejuită de Ziua Armistițiului, care marchează trecerea a 90 de ani de la încheierea Primului Război Mondial.
În cadrul ceremoniei desfășurate în Parcul Cișmigiu din Capitală, conducerea MAp a depus o coroană de flori la Monumentul ridicat în memoria militarilor francezi căzuți în Primul Război Mondial.
La acest eveniment, care a avut loc sub patronajul Ambasadei Franței la București, elevi ai Liceului francez “Anna de Noailles” și Fanfara Regimentului 30 Gardă “Mihai Viteazul” au susținut un program artistic.
* * *
Ziua Armistițiului marchează încheierea simbolică a Primului Război Mondial la 11 noiembrie 1918. La această dată a fost semnat, în pădurea Compiègne, Franța, armistițiul care a pus capăt războiului. Principalii semnatari au fost mareșalul Ferdinand Foch, comandantul forțelor Antantei, și omul politic Matthias Erzberger, din partea Germaniei. Armistițiul a intrat în vigoare la ora 11 dimineața (textul prevedea încheierea acțiunilor de luptă „în a 11-a oră a celei de-a 11-a zile a lunii a 11-a”).
Ziua Armistițiului a fost declarată sărbătoare națională în unele state participante la prima conflagrație mondială, printre care Belgia, Franța, Marea Britanie, Polonia și Statele Unite.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării