Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Decizii adoptate la Reuniunea Informală de la Budapesta a miniștrilor apărării din țările membre NATO
Decizia a fost luată în baza unei cereri a guvernului afgan, fiind în conformitate cu rezoluția Consiliului de Securitate al ONU și cu prevederile Planului de operații al Alianței pentru Afganistan. Implicarea în acest tip de acțiuni rămâne, potrivit deciziilor forului nord-atlantic, la latitudinea autorităților naționale care participă cu trupe la ISAF.
De asemenea, miniștrii apărării au stabilit că prioritățile Planului cuprinzător politico-militar al NATO în Afganistan sunt acordarea unei atenții sporite instruirii armatei naționale afgane, îmbunătățirea relațiilor cu Pakistanul și intensificarea luptei împotriva narcoticelor.
Prezent la reuniune, ministrul Apărării, Teodor Meleșcanu, a subliniat importanța implementării deciziilor summit-ului NATO de la București referitoare la sistemul aliat de apărare antirachetă, astfel încât tot teritoriul tuturor statelor membre să beneficieze de același nivel de protecție.
Teodor Meleșcanu a arătat că trebuie reconfirmată “politica ușilor deschise” a NATO și trebuie transmis un semnal clar de susținere a eforturilor Georgiei și Ucrainei pentru aderarea la Alianță.
RIMAP de la Budapesta, care s-a desfășurat în zilele de 9 și 10 octombrie, a consacrat și prima reuniune la nivel de miniștri a Comisiei speciale NATO-Georgia, în cadrul căreia s-au căutat modalități concrete de sprijinire a reformei forțelor armate din această țară.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării