Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Teodor Meleșcanu s-a întâlnit cu directorul executiv al EDA
În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte referitoare la proiectele strategice la nivel european promovate și dezvoltate de EDA și la Programul Agenției pe anul acesta, apreciindu-se că acesta este unul ambițios, dominat de continuarea și consolidarea direcțiilor de acțiune din anii anteriori (dezvoltarea și implementarea unor strategii pe termen lung - Planul de Dezvoltare a Capabilităților, cadrul pentru o Strategie privind cercetarea și tehnologiile din domeniul apărării europene, Strategia privind standardizarea și cooperarea în domeniul armamentelor, Strategia pentru crearea unei baze industriale și tehnologice a apărării europene, Programul de Investiții Comune în domeniul Protecției Forțelor).
Oficialul european a susținut o prelegere la Colegiul Național de Apărare pe tema ,,Proiectele Agenției Europene de Apărare în domeniul capacităților militare și industriei de apărare europene: Oportunități și provocări” și o conferință de presă.
Programul oaspetelui mai cuprinde întâlniri cu șeful Statului Major General, șeful Departamentului pentru Politica de Apărare și Planificare și cu locțiitorul șefului Departamentului pentru Armamente.
* * *
România a devenit membră a Agenției Europene de Apărare în luna martie a anului 2007. În acest sens, țara noastră, reprezentată oficial la nivelul Ministerului Apărării, a participat la procesul decizional și la mecanismele de lucru ale agenției. În perspectivă, se are în vedere participarea la proiectele de colaborare multinaționale în domeniul cercetării, tehnologiilor și armamentelor, în funcție de cerințele și nevoile identificate pe plan național și în conformitate cu angajamentele asumate față de NATO și EU.
EDA a fost creată prin acțiunea comună a Consiliului Uniunii Europene, la 12 iulie 2004, având misiunea de a sprijini statele membre participante în dezvoltarea capabilităților militare necesare pentru operațiuni de gestionarea crizelor derulate în cadrul politicii europene de securitate și apărare.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării