Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Vizita ministrului federal german al apărării în România
În cadrul convorbirilor oficiale, vor fi abordate teme de interes comun referitoare la dinamica Politicii Europene de Securitate și Apărare și la situația de securitate regională din Balcanii de Vest și regiunea extinsă a Mării Negre. Vor fi analizate, de asemenea, aspecte privind cooperarea militară bilaterală și participarea armatei române în operații multinaționale de stabilizare și combatere a terorismului, subliniindu-se faptul că, prin intermediul militarilor săi, România este un partener credibil și un furnizor de securitate.
În programul delegației germane sunt prevăzute întâlniri cu membrii Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională la Senatul României și cu consilierul prezidențial, generalul Constantin Degeratu, la Palatul Cotroceni.
Miniștrii apărării Teodor Meleșcanu și dr.Franz Josef Jung vor susține declarații de presă marți, 1 aprilie 2008, între orele 20.00 și 20.45, la Complexul Militar de Protocol Băneasa.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării