Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Autoevaluarea Statului Major al Forțelor Terestre pe anul 2007
În analiza șefului Statului Major al Forțelor Terestre, generalul-locotenent dr. Teodor Frunzeti, au fost prezentate rezultatele și neîmplinirile structurilor din subordine în anul trecut, precum și principalele obiective pentru acest an.
Astfel, în anul 2007, Statul Major al Forțelor Terestre a operaționalizat la standarde NATO și a afirmat 54 de structuri, în timp ce aproximativ 4.000 de militari au îndeplinit misiuni în teatrele de operații sau au participat la exerciții internaționale. În același timp, în unitățile SMFT au fost instruiți aproximativ 3.500 de soldați voluntari angajați în urma procesului de profesionalizare a Armatei.
Generalul-locotenent Teodor Frunzeti a prezentat eforturile personalului din subordine și pentru asigurarea stării de operativitate a tehnicii din dotare, dificultățile apărute în derularea unor contracte de mentenanță și de aprovizionare cu unități din economia națională, unele probleme în asigurarea unor echipamente performante pentru militarii din teatrele de operații, precum și în lichidarea stocurilor excedentare de muniții și echipamente atipice.
Șeful Statului Major General le-a mulțumit tuturor comandanților pentru activitatea desfășurată și a arătat, pornind de la obiectivele principale ale Armatei României pentru anul 2008, că restructurarea nu mai este orientată către unitățile luptătoare, ci către structurile de la eșaloanele centrale și de comandă. Totodată, amiralul Marin a evidențiat obligațiile comandanților în managementul activității de personal, în special în selecționarea militarilor din categoriile inferioare pentru promovarea pe filieră indirectă, precum și rolul instrucției colective în închegarea structurilor luptătoare. El a cerut, de asemenea, implicare în propunerea și promovarea unor soluții viabile de îmbunătățire a activităților economico-financiare la nivelul structurilor, de asigurare logistică și de achiziții.
La activitate au participat, de asemenea, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene și șeful Statului Major al Forțelor Navale, generali și ofițeri din Statul Major General și din celelalte structuri centrale ale Ministerului Apărării, comandanți de mari unități și de unități din Statul Major al Forțelor Terestre.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării