Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Șeful Statului Major General, la ședința de autoevaluare din garnizoana Constanța
Șeful Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, a participat luni, 4 februarie, la Constanța, la activitatea de autoevaluare a stării Flotei pe anul 2007.
Comandantul Flotei, contraamiralul de flotilă Mircea Rusmănică, a prezentat și a analizat indicatorii de autoevaluare, evidențiind rezultatele obținute de unitățile subordonate în procesul de instrucție și pe planul participării la operațiile și exercițiile naționale și internaționale.
Astfel, fregata „Regele Ferdinand” a parcurs în anul 2007 etapele certificării naționale și ale afirmării NATO de nivel I, participând ulterior la operația „Active Endeavour”, sub comandă NATO, din Marea Mediterană.
În anul 2007, navele și efectivele Flotei au participat la opt exerciții naționale și opt exerciții internaționale, precum și la stagii de instrucție în comun cu nave străine care au vizitat porturi românești.
Tot în 2007, a intrat în dotarea Flotilei de fregate primul elicopter naval, care sporește considerabil posibilitățile de acțiune ale acestor nave. Comandantul Flotei a evidențiat buna colaborare cu structurile logistice ale Forțelor Navale pentru asigurarea stării de operativitate a navelor și tehnicii de luptă.
Șeful Statului Major General a apreciat rezultatele pozitive și a arătat că, în viitor, vor trebui depuse eforturi pentru asigurarea cunoașterii limbii engleze de un număr cât mai mare de militari și pentru reorientarea instrucției prin utilizarea eficientă a simulatoarelor. Amiralul Marin a accentuat rolul controlului în exercitarea actului de comandă și le-a cerut comandanților să manifeste exigență în tot ce întreprind.
Totodată, șeful SMG a prezentat principalele obiective ale Armatei României conform Strategiei de Transformare, a detaliat direcțiile de acțiune pentru finalizarea restructurării la nivelul structurilor centrale de comandă, accentuând necesitatea informării personalului cu privire la aceste aspecte și rolul informării interne în domeniu.
La activitate au mai fost prezenți contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, șeful Statului Major al Forțelor Navale, generalul de brigadă dr. Ion Pâlșoiu, șeful Direcției operaționalizare, generare și evaluare forțe din SMG, amirali și ofițeri din Statul Major General și din Forțele Navale.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării