Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Teodor Meleșcanu s-a întâlnit cu omologul său din Republica Burundi
În cadrul convorbirilor desfășurate astăzi, 24 ianuarie, la sediul Ministerul Apărării, au fost abordate teme de interes comun referitoare la angajamentul Uniunii Europene pentru menținerea procesului de stabilizare din Africa (Sudan, Congo, Ciad).
De asemenea, cei doi oficiali au discutat despre situația de securitate din Regiunea Marilor Lacuri, precum și despre posibile domenii și modalități de cooperare militară bilaterală.
În programul oaspetelui sunt prevăzute, printre altele, vizite la Palatul Parlamentului, la Universitatea Națională de Apărare “Carol I”, la Expoziția Permanentă de Tehnică Militară din București, precum și întâlniri și discuții cu reprezentanții Departamentului pentru Armamente și cu cei ai Direcției Management Resurse Umane - pentru prezentarea ofertei de cursuri educaționale.
Biroul de Presă al Ministerului Apărării