Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
PRECIZĂRI
Comisia a procedat la examinarea riguroasă a tuturor actelor pe care s-a întemeiat propunerea și decizia de acordare a gradului de general de brigadă colonelului Gabriel Oprea, precum și a reglementărilor aplicabile în această materie în anul 2001, concluzionând că aceasta s-a făcut cu respectarea acestora din urmă și a procedurilor interne ale Ministerului Apărării Naționale.
S-a constatat, astfel, că au fost îndeplinite două din cele trei condiții prevăzute la art. 1081 din Statutul cadrelor militare, cele privind funcția avută și studiile absolvite.
În ceea ce privește îndeplinirea celei de-a treia condiții din același articol, cea referitoare la aprecierea cu cel puțin calificativul “Foarte bun” în ultimul an de activitate, comisia a costatat că, de la data rechemării în activitate, 15 februarie 2001, la data analizării în comisia de selecție, ofițerul nu avea întocmită o astfel de apreciere de serviciu, aceasta fiindu-i întocmită la data de 24.01.2002, în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată.
În anul 2000, domnul Gabriel Oprea avea calitatea de cadru militar în rezervă și nu i s-a întocmit o apreciere de serviciu, ultima apreciere a sa în calitatea de militar activ datând din anul 1992, când a fost apreciat cu calificativul “Foarte bun”. Totodată, comisia a constatat că legiuitorul nu a precizat în Statutul cadrelor militare dacă sintagma “calificativul “Foarte bun” în ultimul an de activitate” se referă strict la activitatea din anul precedent anului înaintării în grad sau dintr-un ultim an de activitate, indiferent care ar fi acesta.
În sprijinul concluziilor sale, comisia a reținut următoarele:
Prin Decizia Prim-ministrului Guvernului României nr. 152 din 26 ianuarie 2001, domnul Gabriel Oprea a fost numit, începând cu aceeași dată, în funcția de președinte al Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, care era asimilată cu o funcție de șef departament (prevăzută, la vremea aceea, cu gradul de general de corp de armată, cu trei stele).
Prin Ordin al Ministrului Apărării Naționale, în baza prevederilor art. 43 alin (1) lit. b), ale art. 36 alin (1) lit. d) și ale art. 78 alin (1) din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, colonelul Oprea a fost rechemat în activitate, la cererea sa, începând cu data de 15 februarie 2001.
Până în anul 2001, Statutul cadrelor militare, aprobat prin Legea nr. 80/1995, stabilea la art. 58 și art. 55 alin (1) criteriile necesare coloneilor pentru acordarea gradului de general de brigadă.
Prin Hotărârea Guvernului nr. 582/2001, în luna mai a anului 2001, a intrat în vigoare Ghidul carierei militare, care stabilea condițiile necesare pentru promovarea în funcție și înaintarea în gradul de general de brigadă, la art. 30 și 31.
În luna iulie 2001, Statutul cadrelor militare a fost modificat și completat prin OUG nr. 90/2001 care stabilea, la art. 5 alin. (2), că “Accesul în profesie, precum și evoluția ulterioară pe treptele ierarhiei militare au la bază principiile și normele cuprinse în prezenta lege. În aplicarea acestora, pentru cadrele militare ale Ministerului Apărării Naționale se elaborează Ghidul carierei militare, aprobat prin hotărâre a Guvernului”. Totodată, la art. 11 alin. (2) din ordonanță se precizează că “orice alte dispoziții contrare nu se aplică în Ministerul Apărării Naționale”.
La art. 75 alin (2) din Statutul cadrelor militare, modificat și completat prin OUG nr. 90/2001, a fost introdusă corelația grad-funcție în sensul că în Ministerul Apărării Naționale cadrele militare se numeau doar în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade egale cu cele pe care le dețineau sau mai mari cu cel mult o treaptă, numai în situația în care numirea se făcea odată cu înaintarea în grad.
La art. 1081 din Statut s-a prevăzut expres că până la data de 31 decembrie 2003 se vor elimina toate cazurile care contraveneau prevederilor susmenționate. În această perioadă tranzitorie “cadrele militare din Ministerul Apărării Naționale care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență erau numite în funcții prevăzute în statele de organizare cu grade superioare celor pe care le au, pot fi înaintate succesiv în grad, până la gradele prevăzute în statele de organizare dacă au studiile corespunzătoare funcțiilor și au obținut cel puțin calificativul “Foarte bun” în ultimul an de activitate”.
Acesta era și cazul colonelului Gabriel Oprea, încadrat pe o funcție prevăzută cu un grad superior (general de corp de armată, cu trei stele) gradului pe care îl deținea (colonel) și care avea studiile corespunzătoare funcției (absolvent al Colegiului Național de Apărare în anul 1997), conform art. 30 din Ghidul carierei militare.
Referiror la “calificativul “Foarte bun” în ultimul an de activitate”, comisia a constatat că legiuitorul nu a precizat în Statutul cadrelor militare dacă sintagma se referă strict la activitatea din anul precedent anului înaintării în grad sau dintr-un ultim an de activitate, indiferent care ar fi acesta. În anul 2000, domnul Gabriel Oprea avea calitatea de cadru militar în rezervă și nu i s-a întocmit o apreciere de serviciu, ultima apreciere a sa în calitatea de militar activ datând din anul 1992, când a fost apreciat cu calificativul “Foarte bun”.
Totodată, la vremea aceea, activitatea de apreciere a cadrelor, reglementată prin ordine interne, se desfășura în perioada 15 decembrie – 5 februarie, pentru anul anterior, nefiind reglementată posibilitatea întocmirii aprecierii de serviciu pentru fracțiuni mai mici de un an calendaristic.
Comisia de selecție a Ministerului Apărării Naționale pentru funcțiile de general/amiral a hotărât, în data de 8 noiembrie 2001, să se supună aprobării ministrului nominalizarea a 17 colonei/comandori, cărora să li se acorde gradul de general de brigadă/similar. Din referatul de aprobare, semnat de ministrul apărării naționale, rezultă acordul Colegiului MApN pentru toți cei 17 ofițeri propuși. Acesta a fost transmis Președintelui României printr-o scrisoare din 14 noiembrie 2001.
La data de 29 noiembrie 2001, Președintele României a emis un decret prin care, alături de alți 16 ofițeri, i s-a acordat gradul de general de brigadă și colonelului Gabriel Oprea.
Secția Presă