Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Refacerea terenului de fotbal s-a realizat prin plantarea semințelor de gazon, a căror achiziționare a costat aproximativ 8.000 lei (echivalentul a circa 2.000 Euro) și prin priceperea tehnicienilor militari în întreținerea corespunzătoare a gazonului. În prezent, stadionul este pregătit să găzduiască meciuri de fotbal.
Clubul Sportiv al Armatei, administratorul de drept al Complexului Sportiv Ghencea, imobil aflat în proprietatea publică a statului, dorește ca echipa de fotbal Steaua București să joace în continuare pe stadionul din Ghencea. Echipa de fotbal poate reveni pe acest stadion, în condițiile legii, după ce Societatea Comercială își va achita datoriile către statul român, în valoare de 2.444.462 lei, conform obligațiilor asumate prin contractul nr. A-7220/23.12.2009.
Societatea Comercială înregistreză datorii către CSA Steaua, reprezentând chiriile lunare, penalități la plata chiriilor și contravaloarea utilităților.
Reamintim că, în data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a comunicat CSA Steaua, printr-o adresă, că reziliază unilateral contractul care fusese semnat pe o perioadă de patru ani.
Clubul Sportiv al Armatei