Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
COMUNICAT DE PRESĂ
Aceștia participau la un antrenament de pregătire a unei rachete de exercițiu, care consta în executarea unor manevre pentru transfer de combustibil, dintr-un rezervor special, în rachetă.
În timpul derulării operațiunii, s-a produs o scurgere de oxidant, care a generat accidentarea militarilor, prin contactul direct cu substanța corozivă, deși s-au luat măsuri de protecție specifice unei astfel operațiuni.
Personalul afectat a fost transportat de urgență cu ambulanțe la Spitalul Municipal Mangalia pentru asistență medicală de specialitate.
Din primele informații, unul dintre militari prezintă arsuri pe 15-20% din suprafața corpului, iar ceilalți pe suprafețe de 2-3%. După acordarea primului ajutor, personalul medical a decis transferul militarilor la secția de specialitate a Spitalului Județean Constanța, pentru tratament și investigații suplimentare.
Șeful Statului Major al Forțelor Navale a ordonat numirea unei comisii care va cerceta cauzele producerii accidentului.
Biroul de presă